Ep. 1

Am sa incep acest prim capitol cu o poveste: in 1999, in Backstage Club Bucuresti, l-am intalnit pe acest american Ken si prietena lui Carmen, romanca din Galati. Era unul dintre primele concerte Madblue care venea dupa un an de repetitii si munca dar fara prea mult entuziasm. Probabil, repetand de sute de ori o melodie, devenise o rutina, un automatism sa canti un anumit program. Ei, in momentul cand acest "tanar american" de 50 de ani s-a urcat pe scena si a inceput sa dea in tobe am prins viata toti iar cand Costi a revenit la tobe, trupa era alta.

Acestui domn ii datorez acest concediu extraordinar si ca sa nu o mai lungesc cu dulcegariile iata-ma in aeroport pregatit pentru primul meu zbor cu avionul... singur. Daaaaa siiiigur! Simona (te uraaascc!!!) mi-a facut o supriza si mi l-a pus in brate pe Tiuca Florin care era parca in sevraj si imi repeta obsedant cate piese sunt intr-un avion, si cat de aiurea se misca nu stiu ce bucata din aripa, si cu siguranta asta va fi ultimul nostru zbor!!!!! Deci bineinteles ca ne-am conversat cu stewardese si am facut permutari cu pasagerii astfel incat sa stam unul langa altul. Cred ca baiatul era dezhidratat asa ca l-am ajutat sa bea niste sticle de vin pe care pantalonii mei l-au savurat pentru ca fiind un delicat, le-am dat si lor putin ca doar erau albi iar vinul era... rosu, evident. Acum inteleg de ce am fost singurul perchezitionat in aeroportul din Amsterdam.

In avionul cu care am zburat peste balta numita Atlantic nu m-am miscat de pe scaunul acela inconfortabil si m-am uitat la piratii din caraibe 2 (ai avut dreptate Cipri, nu se compara cu primul) printre reprize de somn. Ma rog, am ajuns in New Jersey unde m-a asteptat Ken si Paul cu masina care arata ca un apartament...

Am ajuns acasa Ken:

Initial am plecat de acasa cu telefonul in ideea ca fac poze cu el dar super bafta mea e ca intamplator, Ken are un aparat Nikon D80 in plus si l-am luat la butonat, asa ca sunt mai ceva ca chinezii. Nici nu prea apuc sa ma uit bine la ceva ca inchid un ochi si incep sa invart de rotite si sa apas pe butonase.
Normal ar fi fost sa dorm putin dar cand am aflat ca se merge la mall, m-am dus si eu fara sa stau sa ma gandesc prea mult. Dragii mei prieteni, nu as fi crezut niciodata ca poti cumpara cateva cutii de ciocolata pe care sa plaesti 1000 (o mie) $. Se numeste Godiva si la gust nu difera de Poiana... la papilele mele alergionizate.

Carmen si masina ei in parcarea de la mall

Seara am fost in Manhatan cu aceeasi nava de Lincoln Navigator cu 3 randuri de scaune de unde vezi lumea intr-un anumit fel.

Cam asa arata New York-ul (Go, crede-ma ca ceea ce simti pe strada nu se poate descrie sau suprinde in poze).

L-am intrebat pe un domn, unde este clubul BB King

Dar era cam intepat, asa ca l-am intrbat pe prietenul lui care stia mai bine cartierul...

Am ajuns la timp la concetul Jim Brickman care a fost de vis. Acolo am mancat primul meu burger care a fost ceva imens.

Dupa concert, ne-am urcat pe Rockeffeller

Cand ne-am urcat in masina sa ne intoarcem acasa, am picat ca o musca si am adormit instantaneu.